0 0
Tarta cu praz si pui

Share in reteaua sociala:

Sau puteti da copy/paste la acest URL

Ingrediente

Numar persoane:
Aluat
500g Faina
1 Ou
Unt
Apa
Sare
Umplutura
4-500g Carne de pui
3-4 fire Praz
150g Unt
1 lingura Faina
Cascaval
Sare
Alte mirodenii

Tarta cu praz si pui

Bucataria:
    • Persoane 6
    • Medie

    Ingrediente

    • Aluat

    • Umplutura

    Instructiuni si detalii

    Distribuiti

    Cu putin talent si arta,
    Dupa cat imi pare mie,
    Poti sa faci din praz si tarta,
    Daca stii bucatarie

    Poate nu multi dintre voi au auzit de Pastorel Teodoreanu, un pasionat gurmand si oenolog, scritor, epigramist si avocat roman. Primul meu “contact” cu epigramele si retele scrise de el a avut loc prin anii ’90, intr-un almanah gastronomic de pe vremea comunistilor.

    Umorul celor scrise mi-a ramas in minte, drept pentru care acum cateva luni am cumparat “Gastronomice” si citind-o am fost placut surprins sa gasesc niste retete excelente pregatite de prietenul sau, Costache

    Una dintre ele, Tarta cu praz, am incercat-o acum cateva zile, modificand-o totusi putin, adaugand si carne de pui. A iesit un deliciu!

    Pasi

    1
    Gata

    Preparare aluat

    Se pune faina intr-un bol incapator, se face un “vulcan” in care se “sapa” craterul, unde se adauga oul si sarea. Se amesteca, punand din cand in cand apa calduta pana cand coca are consistenta dorita. Se lasa apoi la frigider timp de 30 de minute.

    2
    Gata

    Preparare umplutura

    Am spalat prazul bine, l-am taiat in bucati mai mici si l-am pus intr-un bol in apa calda, acoperit, timp de 10 minute. Cum zice Costache, “ca sa iasa amarala”. Apoi l-am scurs si l-am lasat sa se raceasca.

    3
    Gata

    Dupa ce puiul a fiert am luat carnea de pe oase si am tocat-o marunt impreuna cu prazul. Am amestecat totul cu sare.

    4
    Gata

    Am facut un “sos alb” (sau Bechamel) topind 150g unt intr-o craticioara, adaugand apoi o lingura si jumatate de faina (Costache foloseste o faina de cartofi si nu de grau) si apoi am pus treptat laptele cald, amestecand si avand grija sa pastrez o consistenta cat de cat mai groasa a lichidului. Cand a fost gata am ras niste cascaval.

    5
    Gata

    Am incins cuptorul la 180 grade timp de 10 minute.

    6
    Gata

    Am scos coca din frigider si am impartit-o in doua, o bucata fiind ceva mai mare decat cealalata. Bucata mai mare am intins-o cu un sucitor de bucatarie. Am uns o tava cu unt si am pus aluatul intins in ea, acoperind si marginile, apoi am dat-o la cuptor.

    7
    Gata

    Intr-o cratita mai mare am pus cateva linguri de ulei si am calit puiul si prazul timp de 5-10 minute. Apoi am adaugat sosul bechamel

    8
    Gata

    Am scos tava din cuptor si coca se rumenise putin. Am pus apoi umplutura de mai sus si am acoperit cu cealalta bucata de aluat, intinsa si ea. Cu alte cuvinte, “am pus capac”.

    9
    Gata

    Pentru a avea o nuanta placuta cand se rumeneste, am batut un ou si l-am intins deasupra la aluat, cu o pensula de bucatarie. Am crestat din loc in loc aluatul si am dat tava la cuptor pentru 15-20 de minute.

    10
    Gata

    Se serveste cu vin alb, dar aveti grija la cantitate altfel, vorba scriitorului:

    “Vin nu mai suport,
    Nu mai intra-n burta.
    Am mancat si tort,
    M-am facut si turta”.


    1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu sunt inca aprecieri. Adauga una)
    Încarc...

    Mihai Preda

    Salut. Sunt Mihai. Bucatar de familie. Adica gatesc pentru familia mea si din cand in cand pentru prieteni. Nu sunt profesionist, dar gatesc din placere. Daca ai ajuns pana aici inseamna ca tocmai ai citit o reteta scrisa de mine. Sper ca ti-a placut (nu uita sa ii dai o apreciere apasand pe stelutele de deasupra) si iti doresc mult succes sa o incerci si tu. Cauta in continuare si celelalte retete de pe site. Daca ai sugestii imi poti scrie folosind pagina de Contact. "Spor la gatit!" si "Pofta buna!" pofticiosilor tai.

    seminte-de-dovleac-coapte
    anterior
    Seminte de dovleac coapte la cuptor
    chiftele de pui cu susan
    urmator
    Chiftele de pui cu susan
    seminte-de-dovleac-coapte
    anterior
    Seminte de dovleac coapte la cuptor
    chiftele de pui cu susan
    urmator
    Chiftele de pui cu susan

    Adauga comentariu

    Vrei sa primesti pe mail retetele noi?Inscrie-te aici.